Mark Selby, Judd Trump și Neil Robertson țin capul de afiș la Romanian Snooker Masters, evenimentul primăverii care aduce elita snookerului mondial în România, în perioada 14-18 martie, la Circul Metropolitan Bucureşti.

Șase campioni mondiali, care au împreună 12 titluri supreme câștigate la Campionatul Mondial de la Crucible în ultimii 20 de ani, participă la turneul internațional organizat de către McCann Bucharest şi McCann/Thiess Events în cadrul circuitului mondial World Snooker. Doi dintre aceștia, Neil Robertson și Stuart Bingham, se vor duela încă din primul tur pe tabloul principal cu 16 poziții al turneului invitațional, pentru un loc în sferturile de finală.

Englezul Ronnie O’Sullivan și-a anunțat retragerea de la Romanian Snooker Masters, chiar înainte de efectuarea tragerii la sorți. Cvintuplul campion mondial a decis să pună punct sezonului său competițional, urmând să nu participe nici la Campionatul Mondial (21 aprilie – 7 mai).

Tabloul complet de concurs de la  (numele jucătorului, poziția în clasamentul mondial, țara de origine)

Mark Selby (1, Anglia) – Liang Wenbo (18, China)

Stuart Bingham (11, Anglia) – Neil Robertson (13, Australia)

Mark Williams (7, Țara Galilor) – Ali Carter (12, Anglia)

Shaun Murphy (6, Anglia) – Stephen Maguire (19, Scoția)

John Higgins (5, Scoția) – Anthony McGill (16, Scoția)

Barry Hawkins (8, Anglia) – Ryan Day (17, Țara Galilor)

Mark Allen (9, Irlanda de Nord) – Kyren Wilson (14, Anglia)

Judd Trump (3, Anglia) – Luca Brecel (15, Belgia)

Text: Gabriela IVAN, Marketing Manager Romanian Snooker Masters