Deranjul din decembrie’89, a adus pe langa asasinarea unui Presedinte, moda razboaielor reci din fotbalul romanesc. Democratia damboviteana, combinata cu manelismul strident au devenit noi standarde de civilizatie si exprimare la nivelul celui mai popular joc sportiv din Romania. Razboiul rece dintre Steaua si Dinamo, intretinut in prima parte a perioadei de personaje precum Borcea sau Puscas, continuata cu succes de Muresan, de la Cluj, de Stefan-pinalty, fratii Becali si varu’ dupa 2000, are in aceste zile un nou episod Sumi vs Reghe, doi tineri antrenori, vazuti de “oamenii de fotbal” din Romania, tinere sperante ale unui domeniu in care niciodata n-am excelat, Covaci sau Lucescu fiind doar exceptiile care confirma regula, in opinia mea Jenei fiind nr 1 si Puiu Iordanescu-“cashketa” incalificabil.

Dar revenind la subiect, Sumi vs Reghe, nu se poate sa nu remarcam ca ambii au enorm de mult timp de declaratii, desi ambele echipe, primele in clasamentul Ligii 1, nu joaca nimic si doar talentul unor jucatori, stabilind ce se intampla pe teren. Ca sa intelegem ce inseamna un antrenor, ar trebui sa analizam cum vede, judeca si pune in practica jocul, un Ancelotti sau Allegri, un Guardiola sau Mourinho, etc. Niciodata nu am auzit ca Simeone si Enrique o pun de-un razboi gen CIA-KGB, ca sa obtina un avantaj “psihologic” fata de adversar. Si ca totul sa fie si mai caraghios, hai sa vedem cine sunt cei 2 eroi manelisti.

Marius Sumudica, cel care a fost prins “cu rata-n gura” la pariuri, dar el zice “ca nu fura”, un antrenor obscur, care in fo’ 5-6 ani de activitate nu are nici un rezultat serios obtinut, dar acum e “da top”, vorba lu’ Artanu “fata mea este da top, se bate pe primul loc”.

Laurentiu Reghecampf, dupa ce a obtinut 2 titluri de campion cu Steaua, a ajuns in alte campionate, mai slabe decat cel autohton, unde a distrus tot ce-a prins, ma refer la echipe, in timp ce alti antrenori, Gilca sau Contra, desi n-au performantele lui Reghe, au ajuns in prima liga spaniola. Cu astfel de CV-uri, “bajetii da top”, au nevoie de alte performante pentru a fi si ei luati in seama. Concluzia, inca suntem la acel nivel suburban, nivel unde nu putem intelege scopul instruirii, al pregatirii, al educatiei, ca fiind elemente obligatorii care sa asigure un climat profesional necesar progresului constant.

In incheiere vreau sa spun ca atunci cand folosesc manelism, nu vreau sa fac nici o remarca vis-à-vis de persoanele care interpreteaza genul respectiv, ci ma refer la un tip de comportament in care decenta, respectul si educatia nu inseamna absolut nimic.