Acum ca ne-am linistit putin dupa euforia castigarii Ligii Campionilor la handbal feminin, putem incerca o analiza a parcursului exceptional al CSM-ului spre titlu. O privire atenta ne arata ca atat nationala la mondialul din decembrie, cat si CSM-ul in Liga, au un parcurs asemanator, ultimul loc calificabil in grupe si apoi un parcurs exceptional in fazele eliminatorii, cu singura diferenta ca nationala, a pierdut dramatic semifinala cu Norvegia. Ceea ce se poate observa cu usurinta, este faptul ca atat CSM-ul, cat si nationala au practicat un handbal asemanator, bazat pe o aparare agresiva si pe un atac construit in 2 moduri, unul combinativ de dezvoltare al jocului spre extreme sau pivot si unul simplu bazat pe cate o jucatoare exceptionala, Cristina Neagu la nationala si Isabelle Gullden la CSM.

13123117_10154169458527277_3910029088462138567_o
Foto: Sabin Malisevschi

Dezvoltarea pe atac este in acest moment in handbal cel mai dificil de construit, avand in vedere obsesia europeana de a construi in jurul semicercului adevarate baraje, unde exista o singura deviza “pe aici nu se trece”, consumand astfel mult din energia jucatoarelor, acest model de joc fiind unul deficitar in atac. Concluzia, desi handbalul ca orice sport are nevoie mult mai mult de puncte marcate si mai putin de puncte respinse, jocul european pe langa ca incearca sa omoare spectacolul, devine din ce in ce mai deficitar si daca urmarim rezultatele generale in handbalul feminin din ultimii ani, vedem cum Norvegia, Danemarca si Suedia sunt cele mai solide echipe din ultimii 30 de ani. Personal consider ca prezenta pe banca tehnica a nationalei si a CSM-ului este ocupata de 2 nordici, ne arata ca nu este deloc o concidenta nici titlu obtinut de CSM, nici medalia de bronz a nationalei. Tot personal am convingerea ca nationala a fost ghinionista, daca tinem cont ca Oana Manea a ratat un contra-atac cu Norvegia in ultimile secunde la scor egal, ceea ce insa s-a intors in favoarea CSM-ului, aceasta egaland de 2 ori in ultimile secunde. Sincer, as fi preferat medaliile de aur la mondiale si finala pierduta aici, dar acum sa nu fiu calic, e bine si asa, nu? 😉 Ne revansam la Olimpiada.

Am insa si un mare regret, in ceea ce o priveste pe Cristina Neagu, care din pacate nu poate de una singura sa duca in spate o echipa, Buducnost, care fara ea ar fi cel mai probabil, o echipa care nu ar trece de grupe.020416ddec

Concluzia este ca daca acum 40 de ani invatam sa joace handbal toata Europa, a venit timpul sa intelegem cum evolueaza acest sport, sa construim centre de pregatire, care sa puna in miscare un sistem de dezvoltare, incepand cu copii, juniori si cluburi, infrastructura si nu in ultimul rand antrenori si manageri, pentru ca daca exista ceva in Romania, exista talent “fara numar”, noi trebuie doar sa-l instruim si apoi sa-l valorificam.

P.S. Acum un an si ceva, Cristina Neagu afirma ca jucand in straintate si fiind antrenata de un antrenor strain, jocul are alte dimensiuni pentru ea, declaratie care a deranjat antrenorii din Romania, in frunte cu Tadici. Problema lor, insa declaratia Cristinei fiind pe langa una foarte sincera, una cat se poate de adevarata. Dar ma intreb totusi, ce parere are Cristina despre Tomas Ryde, daca despre Adzic a fost atat de entuziasmata.