Citeam un articol care ne informa ca actualul campion national la sah, la juniori, Coca Cristi Iulian, in varsta de 12 ani, nu o sa poata merge la Mondialul de sah insotit de parinti si antrenor. Acest “model” penibil este valabil cam la tot ce inseamna juvenil in Romania. Dispunem de copii extrem de promitatori, cu un entuziasm extraordinar, dar atunci cand vine vorba sa dezvoltam talentul, sa-l transformam in valoarea suntem printre ultimii ai planetei. De ce? Din simplul motiv ca nu avem sub nici o forma un sistem de functionare care sa asigure progresul, atat general, cat si pentru fiecare domeniu in parte.056-1024x682

Sportul in general, in lumea civilizata se bazeaza pe industria sportiva, industrie care are la baza suporterul, ca fiind principalul finantator al jocului. Aceasta industrie, are grija ca tot ce inseamna talent sa intre in sistemul de instruire si valorificare si acei copii care reusesc sa inteleaga rigorile profesionismului sa ajunga in top. Cat timp sportul nostru este finantat de campanii politice, de afaceristi de ocazie, de tot felul de companii de echipament, care apar doar atunci cand deja sportivul nu mai are nevoie, nu are nici cea mai mica sansa sa transforme sportul.

Romania’s Simona Halep reacts after winning her match against America’s Shelby Rogers during their US Open match in New York on Saturday. Photo: AFP/AP
Romania’s Simona Halep reacts after winning her match against America’s Shelby Rogers during their US Open match in New York on Saturday. Photo: AFP/AP

Vezi cel mai clar exemplu Simona Halep, care doar cand a ajuns in Top 10 mondial, a beneficiat de un partener adevarat, altfel, fara fabricuta de branza a lui Stere, n-am fi auzit vreodata de nr 2 WTA, din Romania.

Mai mult si atunci cand apare un sportiv de nivel mondial, acesta este tratat de cele mai multe ori ca fiind aproape nesemnificativ. De exemplu Cristina Neagu, cea mai buna handbalista din lume, un fel de “Messi al handbalului feminin”, pe care nu am vazut-o in nici o campanie publica, desi handbalul este sportul de echipa cel mai titrat din Romania si handbalul feminin, cel mai performant in acest moment, cu CSM Bucuresti castigatoare de Liga Campionilor si nationala calificata la JO de la Rio, ambele la handbal feminin.

Nu statul este cel care trebuie sa investeasca sau sa sustina sportul, sarcina statului este sa asigure infrastructura necesara, mai departe doar un management performant la nivel de federatii si cluburi poate transforma sportul romanesc. Daca ne uitam cumva, aiurea-n tramvai, statul in timpul guvernarii Nastase, a reusit sa construiasca cateva sute de sali de sport, care acum la sate functioneaza ca saloane de nunti. Pentru sportul juvenil exista infrastructura, insa mai departe dezvoltarea lui sanatos si performant este sarcina managementului, care din pacate lipseste cu desavarsire. In scoli unde sportul si educatia fizica ar trebui sa fie la fel de importante ca limba romana, lipsesc aproape cu desavarsire si atunci cand un copil, Coca Iulian reuseste sa iasa in evidenta, “se rezolva”, adica nu-s bani.

Doar atunci cand vom invata ca nu BANII conteaza, ci resursele care le dezvoltam si felul in care le valorificam, ca apoi sa reusim sa le schimbam convenabil, doar atunci banii nu vor fi o problema, insa tocmai aceasta problema reprezinta de fapt baza managementului, baza care astazi, in secolul 21, lipseste in Romania cu desavarsire. Si ca sa argumentez aceasta lipsa, va spun doar ca Romania este nr.1 in lume in specialisti IT, atat la nr de specialisti raportat la nr de locuitori, cat si la calitatea de executie, limba romana fiind a 2-a limba vorbita in toate multinationalele IT, insa are un singur soft popular la nivel mondial, antivirusul Bitdefender si nici o companie importanta in domeniu.