29 de sportivi, insotiti de antrenori si de cei doi sefi ai COSR, presedintele Mihai Covaliu si secretarul general George Boroi, au plecat spre Elzurum, Turcia. Localitate care va gazdui editia de iarna a Festivalului Olimpic al Tineretului European, unde delegatia tarii noastre si-a propus ca obiective o medalie si cateva clasari in apropierea podiumurilor. In opinia tehnicienilor, cele mai mari sanse le au sportivii de la sarituri cu schiurile, short-track si patinaj artistic.

Inaintea plecarii a avut loc la Complexul Olimpic Sydney 2000 o intalnire a reprezentantilor mass-media cu o parte dintre tinerii sportivi, antrenori si cu Mihai Covaliu. Noul sef al forului olimpic, aflat la a doua deplasare importanta in strainatate dupa intalnirea de la Lausanne cu Thomas Bach, presedintele CIO, fost scrimer, campion olimpic, s-a aratat optimist.
”Cred ca acesti tineri talentati pot fi in prim-planul acestei frumoase competitii olimpice. Suntem alaturi de ei si le oferim tot ce putem. Dorim ca ei sa simta acest lucru si sa concureze la capacitatea maxima pentru a obtine ce si-au propus. O data cu FOTE 2013 de la Brasov ne-am facut debutul in privinta pretentiilor la medalii, iar doi ani mai tarziu, la Tbilisi, s-au autodepasit cucerind zece trofee, dintre care trei de aur, cinci de argint si doua de bronz. Sportivii si antrenorii au primit echipament Adidas, la care se adauga asigurarile oferite de compania Groupama in cazul unor evenimente nedorite in Turcia.”
Port-drapelul tarii noastre la festivitatea de deschidere va fi Diana Andreea Trambitas, care participa la Cupa Mondiala de sarituri cu schiurile, avand in palmares un loc 7 la Mondialele de juniori desfasurate anul trecut la Rasnov si o clasare pe pozitia 9 la Jocurile Olimpice de Tineret din februarie 2016, de la Lillehamer. Diana, care va implini 17 ani in ultima zi a lunii mai, ne-a declarat ca-si doreste enorm o medalie, dar s-ar multumi si cu o prezenta in primele sase. Totodata, si-a propus sa adune puncte la viitoarele etape de Cupa Mondiala pentru a se califica la Jocurile Olimpice de Iarna de anul viitor, de la Pyeongchang.
O prezenta placuta a fost si patinatoarea Amanda Winona Stan, cu dubla cetatenie, romano-canadiana, insotita de mama sa si de antrenorul rus Andrei Berezintsev. Patineaza de la cinci ani la Toronto si se antreneaza cate sase ore pe zi. E constienta ca va fi foarte greu sa se dueleze cu reprezentantele unor tari cu traditie in patinaj, cum ar fi Rusia si Italia. Ne marturiseste ca e fan Evghenia Medvedeva si Carolina Kostner, pe urmele carora ar vrea sa paseasca. A venit de cateva zile in Romania, antrenandu-se la Brasov si pe noul patinoar din Otopeni.
Maria Bogyo, antrenoarea celor trei sportivi de la short-tarck, ne-a spus ca a fost destul de greu cu pregatirea la Miercurea Ciuc, deplasandu-se la Brasov. In opinia sa, Attila Szasz poate lua o medalie la una din cele doua probe, 1500 sau 1000 metri. Dupa FOTE va merge cu elevii sai la Mondialele de juniori de la Rotterdam.
Am stat de vorba si cu Florin Spulber, antrenorul celor de la sarituri cu schiurile, printre acestia fiind si fiul sau Mihnea. Considera ca, pe langa Diana Trambitas, pot fi printre protagonisti si Carina Militaru, Daniel Cacina, Radu Pacurar, Hunor Farkas. Cu modestie, nu l-a mentionat si pe fiul sau, remarcat la Campionatul National.
„Au nevoie de sansa, in primul rand la tragerea la sorti, pentru a prinde un culoar bun pe lista de start, evitand pauzele intermediare. Echipa este omogena si poate face o figura frumoasa atat la individual, cat si in concursul pe echipe, chiar daca se va duela cu reprezentantii unor natiuni ca Slovenia, Germania, Austria, Norvegia sau Finlanda. Nu sunt excluse surprizele, cum a fost clasarea pe locul 5 la editia din urma cu doi ani. E bine ca avem de unde sa selectionam si sa avem sperante la calificarea la Jocurile Olimpice din 2018 nu numai a Danei Haralambie.”
Programul sportivilor nostri la Elzurum:
Duminica 12 februarie. Ceremonia de deschidere, 19,30-21,00, orele locale.
Luni 13 februarie. Matyas Iszlay, snowboard paralel, Kristina Toth, Lea Alessandra Trifu, schi alpin, slalom urias, Amanda Winona Stan, Andrei Tanase, patinaj artistic, programul scurt, Anna Kemenes, Zsanett Darvas, schi fond, 5 km clasic, Iulian Ababei, Aron Vakaria, Valentin Dirtu Lunic, 7,5 km clasic.
Marti 14 februarie. George Coltea, Adelin Duicu, Vasile Rusu, Andrei Titoc, biatlon, 7,5 km sprint, Mihnea Olteanu, Alexandru Stefanescu, slalom urias, Carina Militaru, Diana Andreea Trambitas, sarituri cu schiurile, Anna Kemenes, Zsanett Darvas, 7,5 km liber, Iulian Ababei, Aron Vakaria, Valentin Dirrtu, 10 km liber, Daniel Cacina, Radu Pacurar, Hunor Farkas, Mihnea Spulber, sarituri cu schiurile, Timea Hajdu, Eniko Marton, Katalin Potyo, biatlon, 6 km sprint.
Miercuri 15 februarie. Matyas Iszlay, snowboard SBX individual, Amanda Winona Stan, patinaj artistic, programul liber, George Coltea, Adelin Duicu, Vasile Rusu, Andrei Titoc, biatlon, pursuit (urmarire) 10 km, Attila Szasz, Cosmin Nedelea, Julia Albert, Antonia Gidro, short-track, 1500 metri, stafeta mixta short-track, Timea Hajdu, Eniko Marton, Katalin Potyo, biatlon, pursuit, 7,5 km, Andrei Tanase, patinaj artistic, programul liber, Krisztina Toth, Lea Alessandra Trifu, slalom.
Joi 16 februarie. Anna Kemenes, Zsanett Darvas, schi fond, sprint, short track stafeta mixta, 3000 metri, Iulian Ababei, Aron Vakaria, Valentin Dirtu, schi fond, sprint, sarituri cu schiurile echipe, Mihnea Olteanu, Alexandru Stefanescu, slalom.
Vineri 17 februarie. Mihnea Olteanu, Alexandru Stefanescu, Krisztina Toth, Lea Alessandra Trifu, schi alpin paralel, echipe mixte, schi fond stafeta mixta, biatlon, stafeta mixta, short-track, echipe, 3000 metri, Attila Szasz, Cosmin Nedelea, Antonia Gidro, Julia Albert, short-track, 1000 metri, sarituri cu echiurile, echipe mixte.
Sursa Foto:Cristian Gheorghe, Facebook