Adunarea Generala de alegeri a Federatiei Romane de Baschet a durat cateva ore bune. Prilej pentru cei 204 de reprezentanti ai structurilor sportive din teritoriu sa voteze noua conducere. Horia Paun a fost reales pentru inca patru ani in functia de presedinte, Alina Moanta si Gheorghe Muresan, vicepresedinti, la care s-au adaugat 15 membri ai Biroului Federal. A fost nevoie de doua tururi pentru a completa lista celor din urma.

Horia Paun l-a avut contracandidat pe Bogdan Radulescu, presedintele Ligii Profesioniste de Baschet. Nu a avut emotii, primind 170 de voturi, fata de 24 ale adversarului sau. In schimb, viitorii vicepresedinti aveau sa intruneasca sufragiile tuturor, in urma votului deschis. Paun si-a propus sa duca la bun sfarsit proiectele incepute in mandatul anterior cu sprijinul noului Birou Federal, dorind sa actioneze ca o singura echipa.
„Ne asteapta doua competitii internationale pe care le vom gazdui, Europenele under 20, la Oradea, in iulie si intrecerile continentale ale seniorilor, dupa alte doua luni, la Cluj-Napoca. Acestea alcatuiesc primul obiectiv important. Ce va fi urmat de altele pe termene mediu si lung, care vor debuta in noiembrie cu primul meci din preliminariile pentru Mondialele din 2019 si vor continua cu revitalizarea baschetului juvenil, sprijinirea tuturor structurilor baschetbalistice din tara, licentierea si evaluarea antrenorilor, implementarea ideilor vicepresedintilor si ale membrilor Biroului Federal etc. Ne bucuram ca-l vom avea alaturi pe Big Ghita si am convingerea ca vom colabora foarte bine”.
Ghita Muresan si-a manifestat bucuria de a continua colaborarea cu Horia Paun, convins fiind ca vor avea mult de lucru pentru redresarea baschetului romanesc.
Biroul Federal va avea urmatoarea componenta: Florin Nini, 133 voturi, Florin Covaciu, 84, Dan Dacian, 76, Catalin Tanase, 65, ultimul dupa un tur de baraj cu Vasile Glica (structura juniori), Serban Sere, 146, Mircea Cristescu, 131, Horatiu Floca, 118, Adriana Pricop, 100 (seniori), Petre Branisteanu, 119, Marius Marinescu, 100 (in afara structurilor). Li se vor adauga presedintele, cei doi vicepresedinti, secretarul general Dan Berceanu si noul antrenor federal Claudiu Fometescu, desemnati in urma primei sedinte a Biroului Federal.

Conducerea Federatiei Romane de Baschet 

PRESEDINTE: Horia Paun
VICEPRESEDINTE: Alina Moanta
VICEPRESEDINTE: Gheorghe Muresan
BIROU FEDERAL:
Serban Sere (Seniori)
Mircea Cristescu (Seniori)
Horatiu Floca (Seniori)
Adriana Pricop (Seniori)
Florin Nini (Juniori)
Florin Covaciu (Juniori)
Dan Dacian (Juniori)
Catalin Tanase (Juniori)
Petre Branisteanu (alte structuri)
Marius Marinescu (alte structuri)
PRESEDINTELE COMISIEI DE APEL: Florin Norocel Petrosel
MEMBRI AI COMISIEI DE CENZORI: Marian Leon (presedinte), Constantin Enachescu, Viorel Balan