Eduard Carol Novak, singurul campion paralimpic din istoria Romaniei si presedinte in exercitiu al Federatiei Romane de Ciclism, a organizat zilele trecute la Miercurea Ciuc o supergala caritabila pe modelul galei filarmonicii din Viena.

Gala Novak Gala

La concert au participat muzicieni celebri precum naistul Nicolae Voiculet sau violonisul Artur Kaganovsky (nominalizat la premiile Gremmy in 2015). Toti banii stransi in urma vanzarii biletelor (21690 lei) au fost donati in mod egal catre trei copii cu dizabilitati. Aceasta suma va fi folosita de catre parintii Nadiei Balcan pentru a procura un dispozitiv pentru indreptarea spatelui, parintii lui Lacika Nagy vor cumpara un scaun cu rotile mult mai performant, iar suma primita de Anita Rápolti va fi folosita pentru a plati o parte din contravaloarea operatiei, pe care o va avea fetita la Barcelona.

Gala Novak Gala

Artistii, respectiv sponsorii evenimentului au primit de la organizatori creatii unice facute special pentru gala de sculptorul Sárpátki Zoltán. Evenimentul va fi transmis inregistrat in seara zilei de 26 decembrie de la ora 23.00 pe TVR1 si pe 27 decembrie, ora 21.00 pe TVR HD.

Gala Novak Gala

Sponsorii Galei Novak, editia a II-a: Metalubs, Heineken, Apemin Tusnad, Cofetaria Novák, Medexpert, Bálványos Resort, Consiliul Judetean Harghita, Harmopan, Gála Studio, Alutus, Floraria Bogáncs, Floraria Árvácska.

In prag de sarbatori, cvintuplul campion mondial a vorbit despre Gala Novak si despre ce planuri are pentru ciclismul romanesc in 2017. Ales saptamana trecuta vicepresedinte al forului balcanic, harghiteanul va infiinta anul viitor la Miercurea Ciuc prima academie de ciclism din Estul Europei.

„A fost un concert superemotionant, de multe ori mi-au dat lacrimile. Am simtit aceeasi putere si adrenalina pe care doar sportul ti-o mai poate oferi. Cred ca marele sprijin pentru cei trei copii este cel psihic si moral, nu neaparat cel financiar. Pentru ei a fost creat eveniment, ei simt acest lucru si catedodata in viata e mai important sa te simti respectat si iubit indiferent de ce handicap aiI. Anul acesta s-a incheiat bine si pentru ciclismul romanesc, alegerea mea ca vicepresedinte al forului balcanic este o confirmare ca suntem pe un drum bun. Urmeaza acum un ciclu olimpic in care trebuie sa muncim cu totii, de la sportivi, antrenori la oficiali, pentru a avea rezultate. In 2017 voi pune bazele la Miercurea Ciuc pentru Academia Novak, care sper sa devina un model pentru alte cluburi din tara si sa dezvoltam astfel ciclismul profesionist la nivel de mase”, a declarat campionul paralimpic Eduard Carol Novak.

 

Comunicare Departamentul Media FR Ciclism