Campionatele Nationale de gimnastica artistica gazduite de noua Polivalenta din orasul de langa Somes au fost un bun prilej pentru cei trei pretendenti la biletele olimpice, in numar de doua, sa-si demonstreze valoarea. Andrei Muntean, care a cucerit patru medalii de aur, una cu echipa de club, Dinamo Bucuresti, alta, la individual compus si doua in finalele pe aparate, la paralele si inele, asteapta nominalizarea din partea conducerii federatiei. In schimb, Catalina Ponor si Larisa Iordache mai au doua concursuri in Franta si Germania, la finele carora vor afla cine a tras biletul norocos pentru Rio.

catalina_ponor 1
Sursa Foto:http://www.europeanul.eu/wp-content/uploads/2015/10/catalina_ponor.jpg
Andrei Muntean a castigat titlul pe echipe impreuna cu Andrei Ursache, Andrei Groza si Robert Ghiuzan, la capatul unei dispute cu CSM Bistrita si Steaua, pe care le-au intrecut la diferente confortabile. A confirmat apoi la individual compus in fata bistriteanului Cristian Bataga si a stelistului Vlad Cotuna, colegi la lotul national. Dupa care a triumfat in finalele pe aparate, la paralele si inele, incheind al doilea la sol, bara fixa si sarituri. Marian Dragulescu-Steaua, singurul calificat pentru Rio dupa Mondialele de anul trecut, a demonstrat la aproape 36 de ani ca e capabil sa cucereasca singura medalie importanta care-i lipseste din bogatul palmares, aurul olimpic. La sarituri si sol a primit note peste 15,000, 15,550, respectiv 15,100.
Catalina Ponor, ajunsa la 28 de ani, a contribuit esential la cucerirea titlului cu Farul Constanta, alaturi de mult mai tinerele Maria Holbura, Carmen Glavan si Ariadna Stanciu. Au mai prins podiumul CSN Cetate Deva si Steaua Bucuresti, la care a concurat si Larisa Iordache. Larisa a castigat apoi concursul la individual compus inaintea Ioanei Crisan-CSN Cetate Deva si Carmen Glavan-Farul Constanta. Catalina n-a evoluat la patru aparate, din cauza unor probleme de sanatate si n-a contat in acest clasament. A revenit in ultima zi la finalele pe aparate, impunandu-se la barna, inaintea Larisei si la sol, unde a fost urmata de Denisa Golgota-CSN Cetate Deva. Larisa a castigat lejer la paralele, unde Catalina n-a concurat, iar la sol a fost oprita de antrenori sa participe, evitandu-se o accidentare.
Junioara Denisa Golgota a devenit campioana la sarituri, iar Cristian Bataga a luat aurul la cal cu manere, aparat la care au cazut sapte dintre cei opt finalisti.