De joi, pana duminica, vor avea loc la Bascov, Arges, Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori si tineret pana la 23 de ani, la care au confirmat participarea circa 1200 de sportivi si oficiali din 60 de tari. Cu doi ani in urma s-au desfasurat in aceeasi locatie intrecerile continentale, la care romanii au avut o comportare meritorie, reusind 15 clasari pe podium, cinci fiind pe cea mai inalta treapta.

Tara noastra a primit in urma Congresului forului international din primavara acestui an, gazduit de Bucuresti, organizarea altor intreceri importante, Europenele de seniori sprint in 2020, precedate, un an mai devreme, de o noua editie a Mondialelor de juniori si tineret, urmate, in 2021, de campionatele lumii de maraton seniori si de Cupa Mondiala de masters maraton. Competitii pe banda rulanta intr-o locatie care se dovedeste tot mai atractiva pentru forurile mondiale si europene de kaiac-canoe. Reprezentate la Congresul mentionat de Jose Perurena, presedintele ICF, alaturi de omologul sau de la ECA, Albert Woods si de adjunctul celui din urma, Miroslav Haviar.
La intrecerile din zilele urmatoare va veni Tomas Konietzko, vicepresedintele ICF si germanul Jens Kahl, care va fi directorul concursului. Antrenorii loturilor urmeaza sa definitiveze componentele echipajelor care vor incerca sa ajunga in numar cat mai mare in finale.
Nu vor lipsi Leonid Carp, triplu medaliat cu aur in 2015, la intrecerile continentale din aceesi locatie, la canoe dublu 1000, 500 si cu canoea de 4, colega sa de generatie Daniela Varona, componenta a echipajului de kaiac 4, invingator pe distanta de 500 metri, medaliata si cu bronz la dublu 1000, impreuna cu Florida Ciuta. Dar si sportivi care au urcat nu demult pe podiumul competitiei europene, Catalin Chirila, Constantin Diba, Cosmin Lulciuc, Sorin Ciocan, Razvan Albisoru sau Sorin Cical.
Festivitatea de deschidere va fi miercuri, de la ora 18,00, in Piata Centrala din Pitesti, joi si vineri sunt programate calificarile, iar sambata si duminica finalele. La juniori vom avea echipaje la canoe 1-500, 1000, 200, dublu si 4-500, kaiac 1-1000, 500, 200 , dublu 1000, 4-500 masculin, kaiac 1-500, 1000 dublu si 4-500 feminin. La tineret vor concura echipaje de canoe 1-1000, 500, dublu si patru 500, kaiac 1-200, 500, dublu 500, 1000, 4-500 masculin, kaiac 1-1000, 500, 200, dublu si 4-500 feminin.