14955957_10154141475713247_9083466271631230892_nPresedintele Federatiei Romane de Scrima are un palmares de invidiat ca sportiv si antrenor. Ca sabrer a obtinut doua medalii olimpice – aur la Sydney si bronz la Beijing, un loc 7 la Atena, sase trofee mondiale – un aur, doua arginturi, un bronz, la individual, un bronz cu echipa, tot atatea europene-un aur si cinci bronzuri. Dupa ce s-a retras in 2008 a devenit antrenor la clubul Dinamo si apoi la lotul national, elevii sai cucerind un argint olimpic cu echipa la Londra, un aur, trei arginturi si doua bronzuri mondiale, plus un argint continental.
13147554_10209100076877462_3150336273269191959_oPerformante pentru care a fost inclus in Hall of Fame-ul scrimei in anul 2013, cand a fost ales presedinte al federatiei, dupa retragerea doamnei Ana Pascu, vicepresedinte al forului international.
De ce a decis sa candideze la functia de presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si ce si-a propus ca obiective in strategia sa?
Experienta de sportiv, antrenor si presedinte de federatie, la care am avut un randament de 100% in realizarea celor propuse, plus sustinerea venita din partea unui important numar de colegi din federatii, m-au convins sa-mi depun candidatura pentru aceasta importanta functie. Am lucrat in echipa, convins ca doar astfel poti fi performant. Mi-am ales bine colaboratorii, pe criteriile exigentei de valoare. Am o echipa foarte experimentata, care cunoaste extrem de bine ce este de facut pe termen scurt, mediu si lung. Din discutiile avute, am convingerea ca vom reusi, impreuna cu federatiile nationale, sa revenim in elita sportului mondial.
Doresc ca, daca voi fi ales presedinte al COSR,  sa valorificam resursele existente, cu un impact imediat in randurile sportivilor, antrenorilor si federatiilor nationale. Avem nevoie de sportivi bine pregatiti, de specialisti de un inalt nivel, care sa aiba la dispozitie echipament performant si pentru refacere. Sunt specialisti in toate domeniile componente ale unei echipe, care-si doresc sa faca performanta cu elevii lor, pregatindu-i sa devina campioni. COSR ii va integra intr-o echipa interdisciplinara, in beneficiul sportivilor, tehnicienilor si federatiilor de specialitate.
Viziunea strategica este „sa descoperim si sa crestem noi campioni olimpici, simboluri pentru Romania si modele pentru copiii nostri”. Imi doresc ca atunci cand sportivii nostri vor fi in competitii importante, parintii, spectatorii si toti romanii sa se ridice in picioare si sa strige „Hai, Romania!” Ne propunem, de asemenea, o colaborare eficienta cu MTS, bazata pe profesionalism si obiective comune. Mi-ar placea foarte mult ca, daca voi castiga, sa colaborez cu Gabriela Szabo din postura de ministru al Tineretului si Sportului, pe care o poate gestiona foarte bine. Suntem doi oameni din sport care dorim binele sportului romanesc. Am convingerea ca, indiferent cine va fi ales presedinte al COSR, miscarea olimpica va avea de castigat.
Ca element imediat pentru Jocurile Olimpice din 2020 am gandit Programul sugestiv intitulat „Samurai”, constand in identificarea unui numar de 10 sau mai multi sportivi, de la diverse discipline, care vor fi inclusi intr-un program special de pregatire  in vederea obtinerii unor medalii cat mai stralucitoare la marea competitie nipona. Vor fi monitorizati special pentru a da randamentul maxim la Tokyo si se vor pregati in locurile si dupa programul stabilit de comun acord cu federatiile de profil.
In privinta colaborarii cu reprezentantii mass-media am avut intotdeauna o comunicare pe care o consider buna. Voi ramane acelasi om deschis, cu o relatie corecta cu cei din lumea presei scrise, audio si vizuale.