Expozitia TIB’98 a fost organizata la Complexul expozitional “Romexpo” si a inclus un stand care a atras atentia publicului si jurnalistilor printr-o invitatie la o conferinta de presa cu un subiect neobisnuit dar totodata interesant – participarea unor autocamioane romanesti la Campionatul Mondial de rally-raid 1999 si,in perspectiva,la celebrul raliu Paris-Dakar.

02-CAMION RALIU
Camionul de raliu – un sportiv de 550 CP. Motor Caterpillar 3406 E, Diesel, supralimentat cu răcire suplimentară a aerului, 6 cilindri in linie, capacitate 14,6 litri, 550 CP(410 kW)/1800 rpm, cuplu motor 2507 Nm/1200 rpm, răcire cu lichid. Punte faţă/spate-Roman SA. Echipament raliu: roll-bars, 3 scaune Recaro, centuri siguranţă 4 puncte, sistem navigare AXCEL GPS, aparate şi lămpi de control amplasate în bord.

Conceperea si realizarea unor autocamioane performante si participarea intr-o competitie automobilistica de prestigiu a fost un proiect al conducerii de atunci a Roman S.A. care a considerat ca fiind benefica realizarea unor autocamioane competitive care sa demonstreze in conditii de concurs potentialul si capacitatea tehnica romaneasca.

Expunerea media din raliul Paris-Dakar si posibilitatea de a obtine rezultate meritorii puteau demonstra capacitatea uzinei in realizarea unor produse competitive care,in final,putea duce la cresterea cerintelor din partea unor potentilai cumparatori. Situatia existenta in Romania anilor ’90 ca piata de desfacere pentru autocamioane dar mai ales dorinta de penetrare pe pietele externe au facut ca ideea participarii la competitiile automobilistice de tipul “rally-raid” sa prinda un contur clar iar pasul urmator a fost cautarea unui partener cu experienta care sa fie cooptat in acest proiect ambitios.

03-CAMION INTERVENTIE
Camionul de asistenţă tehnică – un colos pe şase roţi. Motor Caterpillar 3406 E, Diesel, supralimentat cu răcire suplimentară a aerului, 6 cilindri in linie, capacitate 14,6 litri, 550 CP(410 kW)/1800 rpm, cuplu motor 2507 Nm/1200 rpm, răcire cu lichid. Punte faţă/spate-Roman SA, lungime totală=8010 mm, laţime totală=2500 mm, garda la sol=400 mm, greutate totală=26000 kg, rezervor=2 x 420 litri. Viteza maximă=160 km/h, rampa maximă=60%.

Firma aleasa a fost Createc-Racing,filiala grupului francez Bourgin,caruia i s-a alaturat un colectiv de ingineri,tehnicieni si muncitori stabilit de Roman S.A. sub coordonarea unui grup de specialisti:

ing. Carol Rugacs-director general, ing. Aurel Podoreanu-director Centru de Profit Coordonare Autocamioane, ing. Petru Pasca-director export,ing. Tiberiu Klein-director Directa tehnica si dezvoltare, ing.Constantin Alexopol-sef Departament Proiectare Autocamioane, ing. Attila Csaki-seful proiectului “Autocamioane de raliuri” care,din pacate,a decedat cu putin timp inaintea finalizarii acestui proiect, ing. Dan Gherman-sef Departament Marketing.

08-ECHIPA ROMAN CREATEC
Echipa tehnică Roman-Createc la prezentarea-test din 1998 (de la stânga la dreapta): Czaba Blaga – mecanic, Nicolae Napău – mecanic, Gerard Ancement – pilot, Andy Brunner – pilot, Dan Gherman – director marketing, Victor Pop – navigator, Dan Guraliuc – mecanic. (foto color): Gerard Ancement (s), Jacky Bourgin (d) langa Nissanul cu care au participat la Master Rally 2000.

Createc Racing” a adus in acest parteneriat experienta Group Bourgin, fratii Jacky si Gerard Bourgin, alaturi de care a fost cooptat Gerard Ancement, specialist in autovehicule de teren, asocierea dintre cei trei fiind concretizata in obtinerea unor rezultate meritorii inclusiv primul loc la categoria “sub 10 tone” in Paris-Dakar 1988. Alaturi de fratii Bourgin si Gerard Ancement au venit alti doi participanti in rally-raidurile africane – Jean-Louis Raymondi, constructor si mecanic, multiplu campion francez de rally-cross, colaborator timp de 10 ani la Toyota Competition, Andy Brunner, fost pilot oficial Suzuki cu participari remarcabile la categoria respectiva in Raliul Tunisiei, Raliul Faraonilor, Paris-Dakar, Baja-Spania. Proiectul Roman-Createc a atras atentia si a devenit interesant pentru firme internationale care au devenit partenere si au sprijinit eforturile echipei cu un important suport tehnic – Catterpillar (motoare), Elf (lubrifianti), Michelin (anvelope), Eaton (cutii de viteze), Fuller (acumulatori) sau sponsorizari – Coyote Sportwear (confectii sport), 3 M,Martini, Swiss Air si altii.

Experienta de 15 ani a echipei franco-elvetiene Createc Racing a fost o componenta importanta a ”retetei” pentru atingerea obiectivului propus – participarea la Paris-Dakar si obtinerea unui loc pe podium, echipa de competitii Roman-Createc fiind astfel prima echipa romaneasca de uzina cu participare la o competitie inclusa intr-un campionat mondial sub egida Federatiei Internationale a Automobilului-FIA. O alta componenta a ”retetei” a fost tehnica utilizata in ameliorarea performantelor autocamioanelor romanesti, ambele demonstrand ca ideile care au stat la baza acestui indraznet proiect au fost corecte – piloti cu experienta in acest gen de competitii si camioane romanesti din fabricatia de serie care sa beneficieze de imbunatatiri si adaptari prin utilizarea unor componente sau subansamble realizate de firme renumite in domeniu.

Echipa Roman-Createc a avut in componenta trei autocamioane – doua de curse si unul de asistenta tehnica. Reglementarile FIA specificau ca autocamioanele de concurs trebuie sa fie cu doua axe (4×4) iar cele de asistenta tehnica cu trei axe, lucru respectat in totalitate la realizarea celor trei autocamioane Roman de competitie. Cabina a avut structura intarita cu o „cusca” de protectie (roll-cage) fabricata in atelierele din Franta – teava trasa din otel special cu diam=60,3 mm pentru a asigura o protectie totala echipajului de trei persoane – pilot, copilot, navigator la care s-au adaugat centurile de siguranta in patru puncte si scaunele „racing”. Sistemul de fixare al cabinei a fost reproiectat pentru a rezista la salturile de 1-1,5 m caracteristice „drumurilor” africane, sasiul a fost imbunatatit pentru a-l face mai rezistent, franele fata-spate cu tamburi au fost adaptate in sensul unei raciri mai eficiente, amortizoarele produse la Compa-Sibiu au fost „preparate” pentru a rezista solicitarilor unui astfel de raliu, iar arcurile de serie au devenit mai rigide. Toate modificarile au avut ca scop cresterea rezistentei camionului si sigurantei echipajului tinand cont ca intr-un rally-raid camioanele, datorita greutatii si inertiei in miscare, pun probleme mai deosebite la deplasarea pe un teren de multe ori impracticabil cu salturi si inclinari care se succed aproape continuu.

09-ECHIPA ROMAN CREATEC-AUTOGRAFE (1)Inima” intregului complex Roman-Createc a fost un puternic motor Caterpillar supraalimentat, 6 cilindri in linie, capacitate 14.600 cmc, capabil sa dezvolte o putere de 550 CP la 1800 rpm si un cuplu motor de 2507 Nm/1200 rpm. Raportul de 29 kg/CP asigura acceleratii deosebite si o viteza de varf de 160 km/h iar caracteristica de cuplu intre 1200-1500 rpm arata o valoare aproape constanta ceea ce demonstra capacitatea motorului de a asigura atat forta cat si o putere de 400-500 CP la aceeasi turatie, lucru cu atat mai important cu cat camioanele Roman-Createc trebuiau sa se „bata” cu nume deja cunoscute – Mercedes, Tatra, Volvo, Daf. (va urma)

Foto: arhiva personala Gheorghe Eliad