Cea mai longeviva cursa TRANSCARPATIC Rally Raid, a patra etapa din Campionatul National de Rally Raid este gata de start.

Vino sa vezi camionul romanesc de curse care a participat in etapele de Cupa Mondiala de rally raid; 4 tari, 23 de echipaje, 1200 kilometri din care 815 kilometri parcursi in 8 probe speciale; Clasa auto este cea mai disputata: cinci echipaje se lupta pentru titlul de campion national.

 

Au raspuns provocarii 23 de echipaje din 4 tari: Bulgaria, Italia, Israel si Romania.  Timp de 4 zile, in perioada 06 septembrie – 09 septembrie a.c., acestia vor strabate aproape 1200 kilometri din care 815 kilometri parcursi in 8 probe speciale. TRANSCARPATIC Rally Raid 2017 se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si a Federatiei Romane de Motociclism.

Va asteptam pe str. Poienelor nr. 5 in parcul service, langa Fabrica de autocamioane, Roman S.A. din Brasov, sa admirati camionul de curse care a participat in etapele de Cupa Mondiala de rally raid, sa luati contact cu echipele si atmosfera cursei.

„Concurentii vor evolua pe un traseu frumos cu segmente selective care necesita atentie si concentare. Pentru a intelege mai bine aceasta ramura sportiva va precizez urmatoarele aspecte: este o competitie similara Raliului Dakar in care foarte importanta este orientarea in teren, consecventa, rabdarea, tenacitatea si dorinta de a termina. Sportivii nu cunosc traseul, nu fac nicio recunoastere. Primesc un road-book care contine distante, repere si atentionari. Pe baza precizarilor facute inainte de start, a notarilor facute in carte, a orientarii in teren trebuie sa termine probele. Concursul se desfasoara fara a fi oprita circulatia, iar echipajele vor strabate trasee in teren deluros, montan, impadurit, pe drumuri neasfaltate sau trasee gen off-road. Toate vehiculele sunt inmatriculate, corespund circulatiei pe drumurile publice deoarece parcurg in trafic, in afara concursului, trasee de legatura intre probe. Ei sunt obligati sa respecte regulile de circulatie si sunt monitorizati in permanenta prin GPS din secretariatul competitiei. Aceasta disciplina reuneste sportivi care concureaza pe motociclete, ATV, Quad-uri, UTV-uri sau masini de teren. Este o cursa cotata cu coeficient 3 ceea ce inseamna ca punctele acumulate aici se inmultesc cu 3, fapt ce conteaza enorm in batalia pentru castigarea titlului de campion. Rally raid-ul este provocarea la care orice sportiv dornic de aventura si adrenalina trebuie sa raspunda,” a declarat Victor Pop, organizatorul concursului.

Implementarea si folosirea unui sistem de balize propriu dezvoltat si adaptat pentru rally raid este unul dintre elementele de noutate care confera siguranta si certitudine in monitorizarea echipajelor, a traseului parcurs. Fata de editiile anterioare sistemul pus la punct de Ioan Davidescu genereaza informatii mai bune, mai multe despre concurenti, masinile de asistenta si ambulanta. In afara sistemului de alerta in caz de urgenta aflat pe GPS, sportivii au pe brat o bratara cu datele necesare de acces in caz de nevoie, pentru a comunica evenimentele sau aspectele neprevazute din teren.

Doua masini 4×4 cu personal si aparatura medicala vor asigura asistenta pe timpul concursului.

Castigatorii vor fi premiati cu produse oferite de PRO-X, iar ocupantii locurilor unu se vor bucura de castile profesionale oferite de ASP Group.

TRANSCARPATIC Rally Raid este organizat de A.S. Clubul Trans Carpatic Brasov si este  sustinut de Primaria Predeal si Ocolul Silvic Sacele. Partener principal: ASP Group. Parteneri: Roman S.A., PRO-X, Medecon SRL, Rally GPS, MCN Group transport persoane, euro 4x4parts, Sound Events si Autostiri.ro

###

Text transmis de Dan Strauti

Credit foto: Dan Strauti