In tentativa de a reveni in elita mondiala, nationala de handbal masculin a Romaniei se va duela din nou cu marile forte ale planetei in partide amicale. In perioada 18-23 decembrie, tricolorii vor efectua un cantonament la Barcelona, iar acolo vor intalni pe 20 decembrie vicecampioana mondiala Qatar. Reprezentativa asiatica este antrenata de spaniolul Valero Rivera Lopez (foarte bun prieten cu selectionerul Romaniei), fost antrenor timp de doua decenii la Barcelona si selectioner al Spaniei intre 2008 si 2013.

dsc_0568La initiativa lui Xavier Pascual si a lui Marius Pintea, membru al staff-ului tehnic, la stagiul de pregatire va participa si nationala de tineret a Romaniei.

„Faptul ca avem acest cantonament in Barcelona are multe conotatii pozitive. In primul rand, toti componentii echipelor nationale de seniori si tineret vor avea ocazia sa vada ce inseamna industria handbalului. Vreau sa se simta importanti si sa vada ca federatia face totul ca ei sa se pregateasca la cele mai inalte standarde. Pascual va sta cu ochii atintiti si pe viitorul nostru, pe jucatorii tineri, si impreuna cu Mihaila, antrenorul nationalei de tineret, vor face strategia pentru urmatoarele calificari la turneele finale”, a subliniat Alexandru Dedu.

dsc_0487In ianuarie, Ghionea&Co vor intalni campioana europeana Germania intr-un meci in deplasare pe 3 ianuarie la Krefeld. Ulterior, tricolorii vor participa la un puternic turneu amical (Yellow Cup) in Elvetia alaturi de tara gazda, Slovacia si Brazilia.

„Este imbucurator ca Federatia Romana de Handbal incepe sa se invarta in sfere inalte, iar lucrurile sunt posibile deoarece avem credibilitate pe plan international si totodata datorita faptului ca am adus un antrenor de asemenea talie ne deschide niste usi. Spre exemplu, in Germania am fost invitati de bunul meu prieten si fost coleg Dagur Sigurðsson. Imi aduc aminte ca deseori nationala Romaniei juca in trecut partide cu echipe din liga secunda din Germania si nu era ok. Eu si Pasqui avem o folozofie comuna: pentru a ne bate din nou cu cei mai buni, trebuie sa jucam din nou cu ei, indiferent daca mai pierdem meciurile amicale!”, a precizat fostul triplu castigator al Ligii Campionilor cu Barcelona.

dsc_0076-2Conform contractului cu FRH, Xavier Pascual Fuertes se va ocupa in aceasta iarna si de trasarea unei strategii pentru loturile de cadeti si juniori, urmand a se intalni cu jucatorii in cantonamentele din tara.

 „Xavier Pascual nu vine doar ca antrenor al echipei nationale, ci ca un om care face parte dintr-un sistem performant si incearca sa faca ca si al nostru sa functioneze. Intr-un viitor, sper cat mai indepartat, cand el si Martin Ambros nu vor mai fi selectionerii nationalelor Romaniei, imi doresc din suflet ca modul lor de lucru, seriozitatea, profesionalismul sa ramane in Romania si in acest context  aportul lor la progresul handbalul nostru nu va avea pret”, a concluzionat Alexandru Dedu.

Comunicare furnizata de  Departamentul Media al FR Handbal